Adevărul frumos despre videochatul la Lucky Studio

0
331
videochat lucky studio

Am ales să discut despre videochat pentru că de multe ori am observat că oamenii au o percepţie greşită. Numele meu este Alina şi sunt model de videochat de 7 luni şi jumătate la Lucky Studio. Îmi amintesc cu exactitate data în care am ales să vin la Lucky Studio pentru că acest studio de videochat mi-a schimbat mult viaţa.

Totuşi, să revenim la veşnica curiozitate. Ce este videochatul? Ei bine, în primul rând, videochatul este una dintre cele mai avantajoase job-uri. Mai ales când lucrezi la cel mai bun studio din Iași și din țară: Lucky Studio. Este un job legal în care trebuie să îţi foloseşti imaginaţia, inteligenţa şi frumuseţea.

Aşa cum ne sugerează şi numele, videochatul este un show care se realizează prin intermediul calculatorului şi al camerei web cu „prieteni virtuali”, din țări străine. Îi numesc astefel pentru că de multe ori îmi povestesc problemele şi ajungem la discuţii destul de emoţionante. Faptul că vorbesc cu diferite persoane şi că ei îmi povestesc problemele și dorințele lor mă face să îi numesc „prieteni”. Aceşti admiratori plătesc un preţ pe minut pe parcursul sesiunii de videochat.

De asemenea, toţi oamenii trebuie să ştie că la Lucky Studio ești liberă să te comporți la programul de videochat așa cum vrei. Am auzit de foarte multe ori cum că în videochat se impun anumite lucruri. Nu ştiu cum e la celelalte studiouri de videochat, însă la Lucky Studio orice fată face ce doreşte. De exemplu, ieri nu mă simţeam foarte bine şi nu aveam dispoziţia necesară pentru a filtra sau pentru a alege profilul adult. La Lucky Studio există un profil adult şi unul non-adult.  Fiecare fată alege pe care profil doreşte să stea în ziua respectivă. Ieri am optat pentru profilul non-adult şi am avut discuţii foarte interesante cu prietenii mei, fapt ce m-a binedispus.

În plus, am auzit de foarte multe ori fete care aleg să nu facă videochat pentru că le este teamă de părerea oamenilor. Din nou am să dau exemplul celor de la Lucky Studio care au posibilitatea de a bloca anumite locaţii. Astfel, nu există riscul ca o persoană din familie, plecată în străinătate să mă vadă. În plus, discreţia este la cote maxime. În interiorul studioului folosesc un pseudonim şi nimeni nu ştie care este numele meu.  Aceasta este doar o mică explicaţie pentru ca tu să înțelegi ce e acela videochat și să alegi viitorul job bine informată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.