Avantaj de a lucra de la studio

0
308
Lucky Studio

Atunci când am început să îmi caut un loc de muncă m-am gândit la posibilităţile pe care acesta mi le poate oferi, în maniera în care să îmbine timpul liber cu partea materială şi cea spirituală. Astfel m-am gândit să optez pentru un loc de muncă unde pot socializa cu oamenii, cu cei care împărtăşesc acea pasiune de a comunica cu alţii şi de a împărtăşi experienţe unice.

În această manieră am optat pentru a deveni model la Lucky Studio Iaşi. Aici am găsit cele mai multe avantaje ale unul loc de muncă, printre care timp liber, bani, vacanţe, lucruri materiale, precum şi lucruri ce ţin de mediul social.

Partea financiară nu dă greş

În ceea ce priveşte partea financiară, ţin să vă spun că Lucky Studio oferă cele mai multe bonusuri chiar din prima zi de activitate. Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Când am început să lucrez mi-am dat seama că unele poveşti pe care le-am auzit nu erau imaginare, ci chiar reale şi că personalul de aici ţine la tine şi este conştient că îţi doreşti să faci o muncă cinstită pe bani cinstiţi.

La scurt timp am început să iubesc această meserie, am început să fiu mai bună decât am crezut că pot fi, cu toate că mergeam la studio Lucky cu emoţii, mai ales în ceea ce priveşte expunerea şi comunicarea cu prietenii mei. Cu cât conversez mai mult cu ei cu atât am şi un venit mai mare. De aceea îmi place să vorbesc cu ei toate subiectele, începând de la carieră, muncă, sănătate, familie, activităţi extra sau hobby-uri.

Timp liber cât vrei

Lucky Studio Iaşi îţi oferă posibilitatea să lucrezi cum vrei, poţi opta pentru a lucra în schimburi sau pentru un program prestabilit. Astfel, poţi lucra pe timp de zi sau de noapte pentru cât timp vrei tu. Poţi opta pentru part-time sau full-time, în funcţie de ceea ce îţi doreşti. La început am lucrat şi eu part-time până când mi-am finalizat studiile, după care am optat pentru normă întreagă. Astfel mi-am multiplicat şi veniturile şi am ajuns să îmi iau tot ceea ce îmi doresc, să îmi satisfac toate poftele.

Atunci când optezi pentru o tură de noapte ştii că nimeni nu îţi va paşi în intimitate mai mult decât îţi dareşti şi nici nu te va obliga să porţi o conversaţie pe care nu ţi-o doreşti. Ai posibilitatea oricând să finalizezi o conversaţie dacă te simţi obosită, dacă eşti tristă sau dacă nu îţi mai doreşti.

LĂSAȚI UN MESAJ