Jurnalul lui Melanie: alternative și beneficii

0
452
Femeie zambitoare
Femeie zambitoare

Am mai prezentat în alte postări faptul că poți câștiga o mulțime de bani, nu doar din munca în sine, pe care trebuie să o faci și îți primești banii la sfârșitul zilei, ci și din faptul că poți să primești banii pe baza unui comision de 50 sau 80% ori din urma semnării unui contract cu bonus de angajare. Ceea ce nu am precizat, nici eu, nici Scarlett, a fost că mai există o opțiune (Lucky Studio îți oferă mereu câte o ocazie, pentru orice, pentru a te adapta după cum consideri tu că ți se potrivește mai bine), și anume cea de a alege un salariu fix, de 4.500 de lei pe lună.

În cazul acestei colaborări, trebuie să îndeplinești o serie de cerințe, totuși. În primul rând, trebuie să ai cunoștințe medii de limba engleză ori de limba franceză. Apoi, printre calitățile necesare se numără un aspect fizic plăcut, seriozitatea, ambiția și optimismul (sincer, acestea sunt calități pe care oricum ar trebui să le aibă oricine, chiar și în viața de zi cu zi).

Poți să îți alegi singură tura în care vrei să lucrezi, fie că e dimineața, la amiază / după amiază sau noaptea, urmând să lucrezi câte cinci zile pe săptămână, câte patru săptămâni pe lună. Trebuie să asculți sfaturile pe care le oferă trainerele, legate de ținută, machiaj, de atitudinea pe care trebuie să o ai în fața camerei web, de atmosfera pe care trebuie să o creezi în propria ta cameră de chat, precum și subiectele de conversație.

Trebuie totuși să te încadrezi în limita de vârstă 18 și 40 de ani, iar experiența în videochat nu este deloc necesară – Lucky Studio te va învăța tot ceea ce trebuie să cunoști despre cel mai cool loc de muncă al momentului. De asemenea, un mare bonus: transportul este gratuit în prima lună.

 

Legat de faza cu transportul … toate modele primesc transport gratuit. În funcție de ceea ce optezi să faci în continuare, trebuie semnat un contract de colaborare pe oricare perioadă dorită, chiar și cea mai scurtă, cea de o singură lună, pentru a putea sa beneficiezi de acest avantaj. Mai merită menționat și că angajatele care au nevoie de cazare, o vor primi gratuit, timp de două luni, în vila care aparține Lucky Studio. Aceasta se află la doar șase minute de mers pe jos de celebrul mall ieșean, Palas, deci, în centrul orașului.

Tu ce mai aștepți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here