Top 5 cele mai mari avantaje ca model de videochat la Lucky Studio Iași

0
355
Lucky Studio Iași

 

 

       Cuvântul “avantaj” poate să atragă multe lucruri după sine. Când auzim de avantaje ne gândim, în primul rând, la partea financiară. Din orice lucru facem, ne gândim cu ce beneficiu material ieşim. Ei bine, dacă ne gândim aşa, de ce nu facem acest lucru şi când vine vorba de joburi? De ce nu ne punem întrebarea: Dacă lucrez aici, care este beneficiul meu şi ce avantaje obţin de pe urma muncii mele? Dacă mai mult de 50% din femei şi-ar pune întrebarea asta, cu siguranţă toate şi-ar da demisia. Am fost şi eu una din aceste femei care a preferat un job mai benefic precum la Lucky Studio. Am preferat de mii de ori Lucky Studio decât să stau să pierd ani preţioşi din viaţă îmbogăţind pe alţii.

Când vorbesc despre Lucky Studio îmi vin multe lucruri în minte. Avantaje, câştiguri, venituri, beneficii. Ce pot să remarc, însă, este că toate aceste lucruri sunt pozitive şi nici măcar unul nu este negativ. Asta m-a făcut să mă gândesc la cele mai importante beneficii de care am profitat la Lucky Studio. Adunându-le şi gândindu-mă bine, 5 dintre cele mai importante mi-au venit în minte:

  1. Veniturile. Când vorbim despre orice afacere, trebuie să ne gândim ÎNAINTE DE ORICE la ce venit putem avea din acea afacere. Este foarte important pentru mine să ştiu că am un venit care îmi poate asigura o viaţă confortabilă. Aşadar, din acest punct de vedere, Lucky Studio m-a cucerit.

Având un venit de peste 8.000 de lei, Lucky Studio se poate considera angajatorul ideal al femeilor. Asta pentru că obţin zilnic peste 430 de lei. Cu asemenea sume de bani este imposibil să nu facă orice femeie din această ţară fericită. Mai ales dacă mă raportez la nivelul de trai din ţara noastră, 8.000 de lei e MULT.

  1. Legalitatea. Dacă ar fi să luăm fiecare contract de la joburile de pe piaţa muncii, aş găsi câte un lucru în neregulă la fiecare. Chiar dacă vorbesc despre orele trecute în contract sau salariu, sigur există ceva ce nu e bine.

La fiecare contract pe care l-am semnat aveam trecut un salariu mai mic, pentru ca angajatorul să plătească impozit mai mic. Recunosc, greşeala a fost şi a mea că nu am sesizat această ilegalitate, dar dacă o făceam, rămâneam fără serviciu.

Aceste neclarităţi nu şi-au avut locul la Lucky Studio. Funcţionând cu profesionalism absolut, acesta mi-a oferit legalitate şi nu s-a complicat cu minciuni. Acesta a plătit toate taxele şi impozitele pentru mine, arătându-mi că nu trebuie să mintă în contract pentru a avea angajate.

  1. Bonusurile săptămânale de la 500 de lei! Un bonus de performanţă de la vechiul job nici măcar nu exista. Poate primeam uneori 50, 60 de lei lunar pentru “efortul depus”. Dar la Lucky Studio mi se oferă săptămânal peste 500 de lei. Aceşti bani aproape că îmi dublează veniturile şi mă încântă.
  2. Confidenţialitate, discreţie şi libertate. Pot să lucrez în linişte în spaţiul meu personal de muncă, pentru că nimeni nu mă deranjează. Totodată, nimeni din persoanele care nu vreau să afle de jobul meu nu vor afla. Lucky Studio se ocupă cu blocarea tuturor ţărilor în care se află posibile cunoştinţe.
  3. Transportul şi serviciile de înfrumuseţare gratis. Acest avantaj mi-a pus capăt! Am fost cucerită de Lucky Studio când am aflat că îmi va oferi asta gratis. Să profit zilnic de machiaj profesional şi coafuri, fără să plătesc nimic … WOW! Şi totul este completat când văd maşina care mă aşteaptă în faţa casei. Lucky Studio îmi pune mereu maşini la dispoziţie şi sunt în culmea fericirii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ