Lucky Studio mi-a schimbat viaţa prin 3 lucruri esenţiale

         Cel mai important lucru care mi s-a întâmplat în toată viaţa mea este colaborarea cu Lucky Studio din Iaşi. De când lucrez ca model de videochat aici, viaţa mea a luat o altă întorsătură.

Nu ştiam cât de importante sunt anumite lucruri, până să lucrez la Lucky Studio. Fiind model aici, am învăţat ca doar prin 3 lucruri simple viaţa mea se schimbă radical. Acele lucruri sunt: contractul, salariul şi programul. Am văzut valoarea acestor lucruri abia când am început să mă bucur într-adevăr de ele la Lucky Studio.

Contractul a fost total diferit de ceea ce am întâlnit până acum. Nu era unul care să conţină cuvinte ascunse sau chestii care să mă oblige mai apoi să plătesc daune. A fost unul simplu, transparent, legal şi cu drept de alegere între 1, 3 sau 6 luni, sau 1, 2 sau 3 ani. La fiecare dintre acestea, era pus la bătaie un bonus. Bonusul era tot mai mare, cu cât durata de contract era mai mare. Aşadar, am semnat un contract pe o durată de 3 ani, cu un bonus în valoare de 38.880 lei. Prin acest bonus, am obţinut o mulţime de câştiguri, pe lângă bani.

Să fac un rezumat, am beneficiat de make-up, coafură, accesorii, şedinţe foto, schimbări de look, cursuri, transport. Toate acestea gratis, pe toată durata contractului.

Salariul oferit aici este unul care poate mulţumi orice femeie. Fie este unul garantat, de 4.500 de lei, fie Lucky Studio pune la dispoziţie banii de pe un comision care ajunge şi la 80% din câştiguri. Din comision, puteam să depăşesc 4.500 de lei pe lună, sau puteam să nu. Totul depindea de mine şi de implicarea mea în ceea ce fac. M-am ambiţionat şi salariul a fost pe măsura aşteptărilor, depăşind suma de 2000 de euro lunar.

Programul nu a fost nici el de lăsat de izbelişte. Vrând să scap de oboseală şi de stresul unui job obişnuit, Lucky Studio mi-a oferit un alt stil de viaţă. Prin programul flexibil, din care eu am ales orele şi zilele de muncă, mi-am restabilit o balanţă în viaţă. Astfel, oboseala nu mai face parte din viaţa mea. Sunt tot mai energică şi vioaie pentru partenerii mei de conversaţie, asta pentru că muncesc cu drag şi îmi place.

La început, nu aş fi crezut că aceste lucruri pot face atât de mult bine în viaţa mea. Acum, însă, nu aş mai renunţa la acest stil de viaţă pe care l-am abordat cu Lucky Studio Iaşi.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *