Mi-am depăşit condiţia la Lucky Studio

 

Evoluţie personală? Pentru mine acest lucru este foarte important. Indiferent de domeniul în care aş munci, îmi doresc întotdeauna să cresc, să pășesc pe trepte cât mai înalte şi mai sigure. Siguranţa este unul din cele mai importante lucruri de care ţin cont în momentul în care merg la un interviu pentru angajare. Aşa se face că am ajuns de curând la Lucky Studio.

Am lucrat timp de 3 ani într-un magazin, unde purtăm eticheta de “agent de vânzări”. Aveam un salariu acceptabil, însă nu suficient cât să îmi plătesc chiria, cheltuielile şi să îmi mai rămână să ies la finalul săptămânii cu prietenele mele la un suc.  Obosită şi sătulă de neajunsuri am aflat câteva lucruri despre Lucky Studio. Sigur că iniţial aflasem tot ceea ce era mai avantajos, sume imense de bani pe care le puteam ridică la sfârşitul zilei. Tocmai ce-mi doream! De fiecare dată rămâneam fără bani de la o luna la cealaltă, iar idea de a avea în fiecare zi venituri  pentru mine era ceva nou.

Aşa am decis să merg la un interviu la Lucky Studio pentru a afla mai multe lucruri despre studioul respectiv. Am întâlnit o tipă extrem de drăguţă care mi-a povestit tot ce mă interesa, în special totul despre bonusurile pe care le puteam câştiga. Nu am stat prea mult pe gânduri şi am decis să mă angajez cel puţin pentru o perioada.

Acum? Sunt de 6 luni model la Lucky Studio şi am realizat mai multe lucruri decât am realizat în cei 3 când eram lucrător comercial. Am reuşit să îmi cumpăr propria maşină, deşi este doar un Golf 5. În condiţiile celuilalt serviciu nu aş fi reuşit să fac acest lucru. Ies cu prietenele mele în fiecare zi şi dacă în urmă cu câteva luni ele erau cele care încercau să mă convingă să ieşim, acum eu sunt cea care lansează invitaţiile.

Lucrez atât cât vreau eu şi încep programul în tură în care vreau eu, indiferent dacă merg de dimineaţă, de după-amiază sau noaptea. Este tot ceea ce îmi doream. Am încredere în mine şi în ceea ce sunt şi mai mult decât atât am fost numită de 3 ori “Modelul lunii”, fapt ce s-a resimţit şi în buzunarele mele pentru că şi bonusurile sunt pe măsură.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *